Prima zi de vară aduce cu ea zîmbete, fericire, inocență, culoare și mult soare. Este ziua în care sărbătorim copiii și copilăria! Este ziua în care și cei mari devin copii! Institutul Geologic al României prin Muzeul Geologic Național declară ziua de 1 iunie Ziua porților deschise pentru copii și oferă acestora în dar intrare gratuită pentru vizitarea expoziției permanente.
Ziua Internațională a Copilului este și prilejul cu care lansăm Pachetul de programe educaționale pentru perioada verii – Ateliere de Vacanță. Vă așteptăm să participați cu mic cu mare la programele noastre și să deslușiți, cu ajutorul specialiștilor, enigmele planetei pe care trăim.