În luna aprilie vă prezentăm un alt mineral din supergrupul apatitului – vanadinitului.
Aparține grupului apatit, clasa vanadați și are formula chimică Pb5(VO4)3Cl. Este rar întâlnit în natură și apare în zona de oxidare a zăcămintelor de plumb. Mineralul a fost descoperit prima oară în anul 1801 de geologul spaniol Andrés Manuel del Río (1764-1849), profesor la Școala de Mine din Mexic, în exploatarea minieră La Purisima, aflată în apropierea localității Zimapán statul Hidalgo, Mexic.
Acesta a remarcat prezența unui mineral nou pe care l-a denumit „plomo rojo de Zimapán” în a cărui compoziție, pe lângă plumb, a observat prezența unui element chimic necunoscut. Pentru că manuscrisul cu descrierea noul element chimic a fost pierdut, multă vreme s-a crezut că acesta este plumb sau crom. Abia în anul 1830 s-a constatat că este vorba despre vanadiu iar mineralul a fost redenumit vanadinit în anul 1833 și validat ca specie în anul 1839.
Vanadinitul apare într-o varietate de culori: roșu portocaliu, roșu-maro, maro, roșu aprins, galben, albicios sau galben pal. Cristalizează în sistem hexagobal, are luciu adamantin, duritate 3,5 – 4 pe scara lui Mohs iar numele lui se referă la compoziția chimică. Este sursă principală pentru extragerea vanadiului și secundară pentru extragerea plumbului. Depozite de vanadinit se găsesc în Mexic, SUA, Maroc, Algeria, Italia, Franța, Argentina, Australia, China, Gabon, Namibia.