International Council of Museums (ICOM) a stabilit încă din anul 1977 ca ziua de 18 mai să fie dedicată muzeelor, instituții de cultură aflate în serviciul societății. Puține locuri din lume oferă o educație mai completă decât muzeele; aici poți afla totul depre lumea care ne înconjoară, despre strămoșii noștri, despre războaie și eroi, despre artă și știință sau despre ultimele tehnologii care ne ajută să descoperim Universul. O vizită la muzeu poate fi educativă, distractivă, te ajută să înveți lucruri noi, să-ți dezvolți creativitatea, te face să te simți bine și îți asigură un mod plăcut de a-ți petrece timpul liber.
Pentru acest an, ICOM a stabilit ca temă „Muzeele, Sustenabilitatea și Starea de bine” și îndeamnă muzeele „să-și reafirme angajamentul față de principiile durabilității și bunăstării”. Muzeul Geologic Național, parte a Institutului Geologic al României, a înțeles rolul pe care aceste instituții îl au în societate și susține, prin toată activitatea pe care o desfășoară, consolidarea relațiilor de cooperare dintre specialiști și public în scopul cunoașterii trecutului pentru construirea unui viitor sustenabil. Eforturile noastre sunt răsplătite de publicul numeros: peste 9500 de vizitatori care au fost alături de noi la Noaptea Europeană a Muzeelor și peste 15.000 de cadre didactice și elevi care au făcut parte din Programele Naționale Școala Altfel și Săptămâna Verde la care muzeul a fost partener.
LA MULȚI ANI Muzeului Geologic Național! LA MULȚI ANI dragi colegi! LA MULȚI ANI colegilor muzeografi din toată lumea!