Celebrarea unei Zile a Geologilor în data 18 septembrie a fost propusă în cadrul Congresului Internațional de Geologie de la Florența, Italia, 2004, și aprobată de Organizația Națiunilor Unite. Anterior acestei zile sărbătorită și în mediul geologic din Romania, o zi a geologilor și a geologiei a fost celebrată în prima duminică a lunii aprilie, inițiată în anul 1966 de către geologii sovietici și preluată și de alte organizații geologice la nivel internațional.
Această zi este dedicată geologilor și activităților geologice iar manifestările aniversare sunt organizate de către instituții și asociații cu profil geologic (geologie, geofizica, geochimie) din diferite țări.
Institutul Geologic al României și Muzeul Geologic Național au marcat de-a lungul timpului ziua de 18 septembrie prin manifestări specifice precum expoziții de minerale și roci, ziua porților deschise, programe dedicate educației elevilor și studenților, etc.
Cunoașterea geologică a Planetei Pământ s-a făcut necesară în timpul istoric pentru descoperirea de resurse geolgice minerale și roci utile, precum și de resurse energetice (cărbuni, petrol, gaze, ape). În timpurile moderne, activitățile geologice s-au diversificat, fiind descoperite metode de cartare geologică și elaborare de hărți, prospecțiuni și explorări geologice finalizate cu exploatarea acelor produse care erau necesare dezvoltării societății umane. S-au făcut numeroase studii și cercetări tot mai diversificate și specializate de cristalografie, mineralogie, petrologie, paleontologie, dar și de geofizică, geochime sau în domenii interdisciplinare precum arheometrie, biofizică, biochimie, etc.
Pregătirea unui practicant în Geologie (în sens extins) s-a făcut inițial în licee, apoi în universități de profil din țară și străinătate, fiind însoțită de practici de teren și laborator.
În prezent la Muzeul Geologic Național sunt organizate programe de educație geologică cu copii și elevi, atât pentru a conștientiza poziția în spațiu și timp a oricărei ființe umane cât și pentru a înțelege și a proteja Planeta Pământ care este casa noastră, a tuturor.
Evoluția și modificările Planetei noastre s-au desfășurat pe parcursul perioadelor pre-istorice (timpul Geologic se măsoară în miliarde și milioane de ani) care au fost deduse și măsurate din dovezi de natură stratigrafică, paleontologică sau determinări de vârste izotopice. Efectele unor fenomene geologice (cutremure, vulcanism, alunecări de teren), la fel ca şi modificările la nivel local și planetar din perioadele istorice, sunt perceptibile și înregistrează, din păcate, și efecte dăunătoare sau distructive asupra pământului pe care trăim.
GEOLOGII au menirea de a moderniza mijloacele de investigații în laboratoare și pe teren, la cele mai diverse scări, dar și la nivel planetar prin investigații geofizice și geochimice.
Activitatea și omagierea Geologilor cu contribuții științifice se face direct, prin evenimente deschise (conferințe, congrese) și prin publicații științifice naționale și internaționale, în prezent existând numeroase rețele și portaluri de publicații on-line (de exemplu, Research Gate și paginile diverselor reviste: Lithos, Tectonophisics, Canadian Mineralogist, American Mineralogist, etc.).
Noi ramuri de natură geologică-geografică au fost introduse pe plan internațional, inclusiv în mediul academic (Geoethics, Geodiversty, Geoarchaeology, etc.), fiind necesare identificării și protejării resurselor umane și geologice în societatea actuală.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Geologilor, Institutul Geologic al României lansează prin muzeul pe care îl patronează noul Pachet de Programe Educaționale destinat învățământului preuniversitar (școli și licee) și declară ziua de 18 septembrie 2022 Ziua Porților Deschise la Muzeul Geologic Național.
Așteptăm să ne treceți pragul!